Raul Iordan – apa in care a fost botezat Hristos

În luna ianuarie creştinii săr­bătoresc Boboteaza, în amin­tirea evenimentului pe­trecut la râul Iordan, prin care Iisus Hristos a primit bo­tezul de la Sf. Ioan. Acesta este nu­mit Botezătorul deoa­rece şi până la apariţia Mân­tuitorului pe malul râului, el îi boteza pe iudei şi îi îndemna să-şi schimbe viaţa printr-o curăţire sufletească.

De atunci – de aproape 2000 de ani – pe malul Ior­danului are loc o procesiune la care participă mulţime mare de oameni. Vis à vis de malul israelian, pe pământul Ior­daniei, despărţiţi doar de râul (lat de vreo 10 m) care este şi graniţă, alte sute de creştini prăznuiesc Bo­boteaza cu mare entuziasm.
De Boboteaza se petrece Minunea  „întoarcerii Ior­danului”,  mo­ment în care se sfinţesc apele printr-o slujbă specială. De altfel, aghiazmă înseamnă chiar sfinţirea apei (din lb. grea­că), iar apa sfinţită atunci, numită şi „aghiazmă mare”, ţine vreme îndelungată.